Inovarea sociala (II) – material informativ privitor la caracteristicile inovarii sociale

 

Inovarea sociala presupune dezvoltarea de idei, servicii si modele prin care pot fi mai bine abordate provocarile sociale, cu participarea actorilor publici si privati, inclusiv a societatii civile, cu scopul imbunatatirii serviciilor sociale .
In sens mai larg, inovarea sociala este procesul de a dezvolta si a aplica solutii la probleme ocazionale sau sistemice, sociale si de mediu, in sensul progresului social. Inovarea sociala nu este prerogativa sau privilegiul unei forme organizationale sau unei structuri legale. Solutiile necesita adesea colaborarea activa a actorilor guvernamentali, economici si non-profit.
Desi antreprenoriatul social a devenit o tema centrala pentru toti cei care doresc o lume mai buna, schimbarea sociala poate avea loc in absenta acestora. Conceptul de inovare sociala presupune evidentierea ideilor si solutiilor care aduc valoare sociala, dar si a proceselor prin care acestea sunt generate, indiferent de provenienta acestora.
Inovarea sociala apare in pricipal datorita a 3 mecanisme cheie:
– schimbul de idei si valori;
– schimbul de roluri si de relatii;
– integrarea capitalului privat cu sprijinul public si filantropic.
Inovarea este adesea complex definita. Cea mai simpla definitie, insa, oferita de G.Mulgan, Oxford Businss School, se reduce la: „idei noi care functioneaza”. Astfel, inovarea se diferentiaza de imbunatatire, care implica doar schimbari incrementale; si de creativitate si inventie, care sunt vitale pentru inovare, dar nu includ munca grea de implementare si difuzare, facand ideile promitatoare utile. Inovarea sociala se refera la idei noi care functioneaza in indeplinirea obiectivelor sociale. Definit astfel, termenul are, potential, granite foarte largi: – de la parteneriatele de acelasi sex, la cele mai noi moduri de utilizare a textului telefonului mobil si de la noi stiluri de viata, la produse si servicii noi. Geoff Mulgan considera ca inovarea sociala include: „Activitati si servicii inovatoare care sunt motivate de scopul de a satisface o nevoie sociala si care sunt predominant dezvoltate si difuzate prin organizatii ale caror scopuri principale sunt sociale.” Aceasta diferentiaza inovatia sociala de inovatiile de afaceri, care sunt in general motivate de maximizarea profitului.

  1. Inovarea socială – Caracteristici:
  • Obiectiv social – Inovația socială urmărește obiective sociale;
  • Impact social/schimbări sociale – Inovația socială are un impact asupra societății;
  • Durabilitate– Proiectele de inovare socială sunt durabile;
  • Creativitate– Idei noi dezvoltate de indivizi creativi pot produce schimbări sociale;
  • Inovare– Proiecte inovatoare, noi moduri de a face lucrurile;
  • Colaborare;
  • Scalabilitate;
  • Învățare socială– Învățare partajată între actorii sociali implicați în inovație;
  • Neliniaritate– Procesul de inovație nu urmează un tipar liniar;
  • Abordare deschisă– Deschiderea către implicarea diversilor actori.
  1. Inovare socială – Tipologie:

Inovațiile sociale sunt clasificate după mai multe criterii

  1. a)După tipul produsului/serviciului/modelului/soluției nou găsite:
  • Inovații sociale de produs: crearea și dezvoltarea unui produs fizic;
  • Inovații sociale de servicii: schimbări ale serviciilor;
  • Inovații sociale de proces: procese noi (de exemplu procese organizaționale noi sau procese de producție noi).
  1. b) După impact:
  • Inovații sociale incrementale: se referă lacontinuarea unor îmbunătățiri;
  • Inovații sociale radicale: reprezintă schimbări discontinue;
  • Inovații sociale sistemice: se referă la schimbări în sisteme tehnologice, manageriale sau organizaționale.
  1. c) După gradul de noutate:
  • Inovații sociale noi: noi tipuri de produs, de serviciu, de organizare a muncii;
  • Inovații sociale parțial noi: o tehnologie sau modalitate de a face lucrurile într-un domeniu, într-un tip de organizație.
  1. d) După categoriile de beneficiari ai inovațiilor:
  • Inovații sociale adresate unor grupuri și categorii sociale specifice (persoane din anumite grupuri sociale vulnerabile, persoane cu dizabilități, tineri, vârstnici, persoane care lucrează în același domeniu);
  • Inovații sociale adresate unor comunități locale, unor persoane dintr-o zonă geografică;
  • Inovații sociale adresate membrilor unei societăți în ansamblu;
  • Inovații sociale de care beneficiază în mod individual persoane care decid să adopte inovațiile respective, care suportă costurile adoptării și, care prin utilizarea lor, produc efecte asupra unor grupuri și comunități mai largi.
  1. e) După domeniul calității vieții pentru care au produs îmbunătățiri:
  • Inovații sociale pentru Familie și gospodărie;
  • Inovații sociale pentru Educație, formare, cunoaștere;
  • Inovații sociale pentru Sănătate;
  • Ionvații sociale pentru Angajare și carieră profesională;
  • Inovații sociale pentru Acces la resurse economice;
  • Inovații sociale pentru Viața în comunitate și participarea socială.

 

 

 

 

 

Expert pentru campanii de informare si constientizare

VIERU BOGDAN IULIAN

 

 

Bibliografie:

https://ec.europa.eu/european-social-fund-plus/en/esf-direct-easi

https://smartstartup.projects.uvt.ro/noutati-si-infomatii-utile/teme-secundare-teme-orizontale/

https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/67/innovation-policy

 

Material informativ Decembrie  2022